Aproape în câmp, dar nu chiar

E duminică. Tocmai am citit despre spleenul zilei de dumincă și am realizat că nu te apucă în nici un caz într-o casă ca a noastră. Adică total lipsită de confortul necesar unei depresii ca la carte. Azi avem o zi fără bârâitoarea lui Arthur, polonezul, fără spărgătorul lui de betoane care-i mult mai dihai decât sirena poliției ce ne-a chinuit aproape 3 ani în Londra.

Nu putem fi decât fericiți în casa întoarsă cu fundu-n sus. Cum naibilui să fim altfel?! E ca în bancul cu Ițic care merge la rabin și îi spune că nu mai poate trăi cu soacra în casă, mai bine-și ia câmpii. Rabinul îl sfătuiește să-și bage în casă toate animalele pe care le avea în ogradă și să revină după o săptămână. Zis și făcut. Ițic se întoarce complet distrus și spune că mai bine era numai cu soacra. Perspectiva e totul. Polonezul nostru e pe post de oi, capre și alte orătănii. Și toate băgate la noi în casă. Dar azi e duminică și e liniște și pace, așa cum se cuvine.

E adevărat că m-am spălat cu chiu cu vai la chiuveta din bucătărie, dar decât deloc, nu?! V-am zis, perspectiva! În baie avem doar o misiune, să ținem reșoul pornit peste marea pată de umezeală impregnată în betonul fundației, să vadă omu’ dacă se usucă - acolo se scurgea cada de aiurea, sub casă! - dacă nu se usucă, a proferat mari amenințări referitoare la costuri și durate de timp. Din fericire s-a uscat deja jumate peste noapte, noroc că a decopertat sâmbătă, avem timp să suflăm din bojoci până luni. Pentru duș, Arthur ne-a recomandat să mergem la gym, cu ocazia asta putem să recuperăm și din mișcarea fizică pe care n-am mai făcut-o de când tremurăm pe sub pături și cojoace. Deși eu cred că tremuratul e mai abitir ca orice ridicare de haltere. Nu știu de ce nu l-a recomandat nimeni în curele de slăbire. Dacă zăngăni din dinți și mușchi vreo juma’ de oră, ai echivalat sigur trei brioșe cu ciocolată și banane, ba poate chiar și cu o cireașă zaharisită-n vârf.

Mă holbez cu extaz aiuristic la un porumbel ce se plimbă țanțoș pe garajul vecinului. E grăsuț și înfoiat și pare foarte mulțumit de ziua cenușie. Cum să nu fie, când cerul s-a deschis pentru o clipită, descoperind o fâșie lată de albastru de nu-mă-uita și presărând niscaiva lumină solară drept peste căpșorul lui țuguiet și pufos. Ce încep să învăț “aici și acum” e cât de prețioase devin lumina și albastrul, cât de infinit de valoroase și nestemate când le primești cu puțintelul. Cu țârâita. Cu pipeta. Inestimabile! Orice răzulică rătăcită de soare devine o scaldă în apele plenare ale absolutului, zău așa. O epifanie și o rugă.

Îmbibată bine de lumină caldă, mă întorc sub păturică și aștept să se facă focul. Cristinelu’ la putere. Se pricepe, maestru al focului și al lemnului. Mă rog, uneori al brichetelor, că-s mai ușor de cărat decât lemnele. De la mall, cum de unde?! Cu căruțul sau cu rucsacul. Nimic nu e ușor prin York, doamne feri. Să simți că trăiești. Avem o sobiță frumușică foc, o leacă vintage, pe care Cristi o boscorodește cât încape, cică și aia trebuie schimbată, ca dă căldură câtă vreme îi bagi lemne. Apoi pa și pu. Se răcește în doi timpi și trei sferturi. Pân-atunci, zic mulțam pentru flacăra ei veselă și trosnetele cu miros de lemn. Parcă mi se încălzesc și picioarele, deși nu sunt sigură, că nu mai știu cum se simte.

Luni suntem în viață. Supraviețuitori ai duminicii și ai criogenării. E liniște, n-a venit încă Polonezul! Astăzi începe în sfârșit mersul în sus, că până acum doar a dărâmat și distrus! Toată casa-i plină de țevi și calorifere vechi și noi, de cutii cu robineți, faianțe și alte angarale. Cică pune noua centrală și caloriferele, uraaa! și se retrage apoi spre baie, că acum e prin toată casa. N-ai unde să te așezi, că apare el cu o țeavă în mână și o expresie preocupată și alertă și se pornește să-ți explice că a mai descoperit un dezastru în stare latentă pe undeva.

Și de mâine cred se apucă de podeaua din baie, să o refacă, construiască, înalțe, izoleze, cine mai știe?! Momentan nu e deloc o podea miraculoasă, e doar beton gol, plin de găuri și de țevi și trebuie să ai grijă că e mai jos cu vreo 20 de cm decât restul casei, să nu cumva să îți rupi gâtul când mergi să o cercetezi, poate a mai pățit ceva din senin. E posibil totuși să nu dea startul la podea curând, că nu poți să știi cu el niciodată, e plin de spontaneitate și sare în zig zag din garaj în pod și vițăversa,

Ultraspecializatul nostru instalator sosește după 9 și termină înainte de 4, vaaai! Eu aș vrea să lucreze până la 9 seara, stăpân de sclavi aș fi! Alex mă privește mustrător și îmi spune că omu’ lucrează cât simte el că poa’ să lucreze, că e iute ca piperul și face în scurt timp cât alții în 3 zile.

Care scurt timp, măi, nenicule?

Dar să fim pozitivi, până la urmă termină el!

C-o fi în primăvară or în vară, măcar nu suntem în câmpul gol și bătut de vânturile nordului.

Cristinelule, ia rucsacul și hai să mai cumpărăm niște lemne! Unde mi-e fularul?!