Buburuzisme 9

Lili citește ceva în Dilema veche și dă peste cuvintele "underground hipster". Primul cuvânt îl știe, dar pe celălalt îl caută repede în dicționar. Aha, îl cheamă repede pe Cristinelu’ să îl învețe și pe el un cuvânt nou:” Uite, Cri, o persoană care adoptă ultimele tendințe în modă, stil, tehnologie, pe care le percepe ca nonconformiste. Wow, eu sunt aceea, doamne, ce frumos, și eu sunt un hipster!”

Cri (nevrând să se lase mai prejos): Și eu sunt un hipster, în tehnologie! Aaa, nu, că acolo sunt cam în urmă. Dar tu în ce domeniu ești hipsteru’ cu pricina?! Că doar nu în modă. Aici bag mâna în foc.

Discuția se încheie cu cei doi prăpădindu-se de râs și Lili recunoscând că este un hipster doar în planul subconștientului. Încă nu a răzbătut mai nimic la suprafață. Dar curând va fi o mare explozie de nonconformism. Știe ea acolo, în adâncurile ei.

Cri (uitându-se fix la nevastă-sa de vreo 3 minute): - Ce tot scrii acolo, Liliuca? Tu tot timpul scrii câte ceva. Ne îngrijorezi. Nici nu mai pot să scot vreo glumă, că sigur apare pe facebuk! Marfă publică.

Li (neluându-și privirea de pe ecranul cu semne prețioase): – Taci atunci.

Cri (învârtind scârbit prin salata de kale): -Iar salata din asta?! Îmi stă în gât.

Li (senină, mare maestru al nutriției):- Dar învață-te să-ți placă, Cristinel. Ce mare brânză! Hm. E adevărat că e un pic aspră pe limbă.

Cri (pozitiv): - Ai dreptate, e benefică, îmi curăță puroiul din gât. De foame mănânci orice. Chiar și șmirghel verde.

Li: -Absolut scârbos. Acum nu îmi mai vine mie să o mănânc.

Cri ronțăie disperat un biscuite de ovăz nisipos și exclamă flămând și dornic : -Salam de Sibiu!

Ale, la fel de flămând, privind de la distanță, alert la culme: -Ce???!! Ai salam acolo?!!

Li , împăciuitoare: -Nu, măi, mamă, e doar un biscuite din ăla insipid. Vrei și tu unul?!

După ce am analizat temeinic cât costă hârtia igienică prin London, am descoperit că e indicat să nu o luăm de la cele trei magazine aflate aproape de casă, mai bine mergem două stații de metrou, până la sclipitoarea invenție numită Poundland, unde se găsește cea mai ieftină hârtie igienică din metropolă. 24 de role la numai 5 lire. Zis și făcut. Entuziasmați, l-am rugat pe Ale să o transporte acasă (tot două stații de metrou), noi mai voiam să stăm prin magazinul cu minuni și să visăm la toate lucrurile pe care o să le cumpăram cândva. Seara, din senin, lui Cristinelu’ i-a trecut un gând sinistru prin cap (asta după ce s-a tot frământat de ce era așa de ieftina hârtia igienică. Are și el întrebările lui existențiale): -Poate descoperim că e ceva “durum” în ea, poate e o hârtie aspră ca șmirghelul! Și tre' să tragem de ea până în decembrie, că am luat 24 de role. Știți maimuțele alea cu fundu’ roșu și bombat?! Noi, de Crăciun. Sau poate e o hârtie cu inserție de cristale de sare.

Alex (supărat că a cărat hârtie igienică cu metroul și vrând să contribuie la sporirea anxietății parentale): - Poate e pentru uz industrial, nu pentru uz personal.

Li (tranșând spaimele soțului):- Importanta e economia realizată! Așa o să ne îmbogățim absolut sigur.

Cristi a dat prin toată casa cu mopul și se așază obosit, stergându-și fruntea de sudoare.

Li (ironică): - Ce faci, Cristinelu’, ce-ai obosit așa?!

Cri (revoltat):- Ce spui, Liliuca, crezi că e ușor să dai la lopata asta?! Să te văd pe tine!

Li (zâmbind malițios): -Nu am în fișa postului așa ceva.

Cri vine de pe balcon unde a admirat minute întregi apusul.

- Dar ce repede trec zilele aici! Nici nu am timp să-mi caut de lucru! Atâta treabă am.

Alex (în timp ce învârte stupefiat prin supa cremă de brocoli, creată de marea artistă, silly mum, în timpul ei liber, inspirație Jamila, of course): - Am o paletă basic la gusturi. Nu-mi trebuie cine știe ce farfastâcuri. Nu putem să mâncăm și noi chestii normale?!

Cri (cel mai rafinat din clan, și micul dejun îl mănâncă cu furculița și cuțitul):- Ți s-au micșorat papilele de la chimicalele britanice. Punctul tău de referință e acum mâncarea procesată de la Tesco.

Li (parând cu agilitate, citându-l chiar pe fiul cel prețios): - N-ai zis că unii oameni, adică tu în speță, evoluează continuu?! Tu când evoluezi de la gustul Basic la gustul Rafinat?

Alex a rămas cu gura căscată, taman bine pentru a recepționa și felul următor, pește proaspăt la grătar, cu busuioc și alte angarale care, stupefiant de-a dreptul, are oase. E neconform cu legile Tesco.

Ale (sperând amarnic în sinea lui că cei doi parentos vor căuta și mai ales găsi o slujbă, măcar în cele din urmă) - La ce te uiți, tată?

Cri (în lumea lui): - Cum se face pizza.

Ale (uitând de subtilități): - La slujbe te-ai uitat?

Cri, cu o figură picată din lună: -Ha?!?!

Ale (resemnat, gândindu-se să-și ia el o a doua slujbă):- Bine, m-am lămurit. Nu te stresa. Uită-te cum se face pizza.

Cri, urnindu-se: - Mai fac un ceai, că mi s-o găurit stomacul.

Eu tac, sunt de acord. Săracii, măcar ceai să bea, aici e un perpetuu five o’clock tea.

Cri (înțelegând aprobarea tacită): -Uite, dacă specialistul în alimentație nu se opune, e în regulă. Să bem, dară! Ceai.

Ale: - Nu numai că tace, dar probabil scrie o carte:”Ceaiul ca cină. Așa se trăiește sănătos.”

Cri: -Am o întrebare existențială.

Li: - Să nu fie grea.

Alex: - Să nu fie controversată.

Cri (nemaiștiind de capul lui): -Ale, vii cu mine la poștă să mă ajuți să îmi schimb permisul?

Alex (sătul până peste cap):- Du-te cu mama.

Cri: - Așa mai bine mă duc singur. Mamă-ta are nevoie de o pungă de hârtie în care să strige”HELP!”.

Ale (învârtind prin farfurie, cu privirea încețoșată de foamete îndelungată): -Ce supă e asta?!

Li (fericită de conținutul de nutrienți): -De linte.

Ale (disperat): - Păi și unde e lintea?! Parc-aș cerne nisip, dar nu găsesc nici măcar un fir de aur! Unde-i aurul, mamă?!

Li (netulburată): - Sapă, sapă, mamă, că o să-l găsești.

Cri (privind cu maxim scepticism drumu’ ales de alt Alpha): - Alex, aici greșești.

Alex: -Tată, sunt copilul tău, deci nu pot fi perfect.

Alex (continuând să bombăne în surdină către mine): - Aiurea greșesc! Shreck ăsta voia să o ia pe acolo, cu totul și cu totul greșit! Hm. Se pare că eu sunt măgarul în povestea asta!

Alex grăiește înțelept într-o după-amiază caniculară în care de-abia mai respirăm: "Important e sa faci pași."