De la una la alta

Țin cheia casei în mână. E rece și albă, albă cum e argintul. Strâng pumnul. E bine, începe să se încălzească, și cheia, și palma.

E frig în York, cerul încărcat de nori, gri și iar gri, dar frumos, face valuri, valuri în ape de lumini stinse, nordice. Tremur scurt, dar sunt încântată.

Deschidem ușa casei, e un ger năucitor, de cavernă. Cristi dă repede drumul la centrală și rămânem îmbrăcați în timp ce ne învârtim de colo până colo, cercetându-ne căsuța. Un ultim amendament la ghidul cumpărătorilor de case. Ar fi înțelept să cumperi iarna, să vezi care e sistemul de încălzire și cât de bine funcționează. Abia acum am înțeles cu adevărat ce înseamnă "certificat de eficiență a energiei D". Atâta are casa noastră. Bine era să fie măcar B. Noi am cumpărat-o vara, când strălucea de soare și căldură. Dar în spiritul albastrului, să fiu optimistă până la capăt. Bine că nu e categorisită cu E sau F, ferească sfânta Filofteia!

Cristi e și el aproape albastru. De frig. Mă gândesc să nu plusez totuși, așa că nu-i pomenesc nimic de spiritul albastrului, mai bine tac. Oricum îmi clănțăne dinții și nu e indicat să pierd căldură vorbind.

Descoperim cu oareșicare uimire că dormitorul nostru nici măcar nu are vreun calorifer. Ce chestie, în august trecut am observat încântată că e un dormitor a la Harry Potter, plin de cotloane fermecătoare, nici vorbă să mă gândesc la sursele de căldură, hm, oare cât de silly sunt?! Întrebarea rămâne deschisă, sunt de acord.

Îmi mai pun o pereche de șosete groase și caut disperată după jacheta mea de fleece albastră.

Pe blatul din bucătărie descoperim un ghivecel cu flori albe și un mesaj de la proprietăreasă. Fosta. Ne mulțumește pentru răbdare (șase luni de așteptare, fratele meu!) și ne spune frumos că pereții casei noastre adăpostesc o grămadă de iubire, sunt îmbibați cu iubire. Frumos de tot, mă unge la inimu. Bineînțeles că asta va fi prilej de sarcasm și satiră ori de câte ori Cristinelu’ va descoperi câte o neregulă prin casă (și sunt destule, slavă Domnului!). „Ei, dar să nu băgăm în seamă că vana are scurgere direct sub casă, important e că tremură totul de iubire! Mama ei de iubire!”

În cele două geamantanașe am cărat două pături, înțelepți nevoie mare, restul bagajelor vin a doua zi, până atunci tre’ să supraviețuim cumva. Dormim pe jos, pe salteaua gonflabilă, cărată și aia, e de mirare câtă deșteptăciune pe capu’ nostru. Mă simt ca într-un iglu, înconjurată de ghețuri, nasul mi-e rece. Dar inima caldă, ceea ce e bine.

Vin si restul bagajelor, plus Alex. Nu pot decât să salut veselă sosirea plapumelor, pernelor și șosetelor de lână groase. Și a fiului, desigur. “Ce papură vodă e așa de frig?!” începem să ne întrebăm și berbanții casei se adâncesc în discuții tehnice, analizând temeinic centrala și caloriferele, unul pipăind țevile, butoanele, altul căutând pe net ce și cum. Eu zburd de la etaj la parter și zumzăi ca o buburuză, de nebună, „Uite ce frumos se vede cerul prin luminator! Minunat de verde e grădina noastră! Ce lumină dulce se filtrează printre jaluzele!”. Alex zâmbește absent, ca pentru silly mum a lui, Cristi nici măcar nu ascultă. E preocupat să rezolve chestii. Eu chiar n-am nimic împotrivă. Sunt ocupată cu organizarea sertarelor din bucătărie. Oare cum îmi bag oalele în sertare?! E o chestie importantă de logistică și sunt mândră să recunosc că am reușit. Mi-a luat vreo săptămână, am 21 de sertare uriașe și m-am descurcat de minune. Încă mă întreb cum am încăput înainte într-o bucătărie pe sfert cât acum și cum de lucrurile dintr-o bucătărie așa de mică au umplut acum această bucătărie spațioasă, superbă. Hm, din tainele minimalismului.

Bun, se iau decizii majore. Ținând cont că baia există doar ca idee, este chemat Polonezul, instalator cotat la maximum prin review-uri splendissime, sperăm să îmbunătățească ratingul casei. Va schimba tot, centrala, caloriferele, va instala calorifere uriașe în locul vechiturilor mici și inutile care există acum, va pune calorifer chiar și în dormitorul nostru (oare să scriu o odă de mulțumire pentru asta?!), va face baia și tot ce mai apucă. Va sta ceva timp prin casa noastră. Mi-e frică să mă gândesc cât. Evident, noi, proprietarii de casă vom strânge serios cureaua.

În acest spirit de economie, azi fac o mâncărică de linte cu cârnați prăjiți. Tot polonezi și ăia, că polonezii ăștia sunt un neam de oameni pricepuți la toate, inclusiv la cârnații afumați.

Am uitat să precizez că sunt total năucă. Nu realizez ce mi se-ntâmplă. Nu înțeleg nimic, nici cum am ajuns din hei-rupul de la grădinițu aici, în această liniște absolută, verde, picurată de ploaie și uneori de raze dulci de soare. Nici cine sunt acum. Dar o să aflu, nu?!

Oare curcubeul care plutește deasupra casei noastre a răsărit dintr-un bulb de ploaie?!