Fericit fără motiv
- Lili Ardelean
- Feb 10
- 5 min read

O carte bună, am decis rapid pe la pagina 40. Nu extraordinară, dar bună. Găsești niscaiva idei bune prin ea. Poți să te mai dezvolți nițel, am concluzionat destul de mulțumită.
Tocmai îmi administram niște endorfine simpatice bătându-mă entuziasmată pe umăr și felicitându-mă pentru propria mea stare de fericire fără motiv, când am scăpat biata carte în apă. Sărăcuța, s-a cam smotocit. Ce să-i faci, fericiții planetei sunt cam nepăsători.
“Fericirea pe care o am nu mi-a fost dată de lume, așadar lumea nu mi-o poate lua.”
Bine zis, nu pot să contest. Frumos și înălțător. De multe ori mi se întâmplă chiar așa, m-am născut fericită, recunosc. Dar și când vine lumea și îți trage una cu buzduganul în moalele capului, mare tărie și curaj îți trebuie să te ridici și să fii iar fericit, pentru că așa ai ales tu. Să lași izvorul viu din tine să susure la nesfârșit la deal și la vale nu e o chestie ușoară, nu e pentru oricine. Sisif și Hercule laolaltă, ba încă în plus.
„Care considerați că este lucrul cel mai important în viață pentru a fi cu adevărat fericit fără motiv?”
M-am gândit un pic la întrebarea asta. Cum ziceam, m-am născut fericită. Singurul lucru care mi se pare mie foarte important pentru a-mi putea menține starea aceasta de bucurie e să mă lase universul în pace. Nu cred că asta era intenția autorilor. Ei dau o mulțime de exemple de oameni care au fost trântiți la pământ, au trecut nițel și prin valea cu umbre și întuneric, dar au reușit să găsească un drum alternativ spre fericire. Fericirea a venit dinăuntrul lor, a răsărit ca o floare-umbrelă de aur curat, de zeci de carate. În ciuda a toate.
Hm, adică să devii una cu universul, să lași totul să curgă. Dacă-i rău, e rău, ca să fie spre un bine de care n-ai încă cunoștință, dacă-i bine și mai bine. Că simți că e bine. Încerc, încă încerc. Uneori reușesc. Dar evident, prefer partea cu binele. Nu doresc să-mi dovedesc puterile curgând lin cu lupii și dinozaurii și furtunile. Mă simt mai în elementul meu cu buburuzele și soarele și apele albastre.
„Nu luați de bun tot ce vă trece prin cap.”
Ăsta e un sfat genial. Absolut corect. De câte ori nu am făcut din țânțar armăsar?! De câte ori nu m-am bălăcit de aiurea în drame născocite de propria-mi minte?! Fără număr, fără număr. Drama Queen in action. Eu și copiii de la grădiniță. Recunosc cinstit. Acum mă descurc mai bine cu asta. Îmi repet întruna:” Nu e despre tine, nu e despre tine.” Și cumva scurtez bălăcăreala în gânduri negative și plâns de milă la câteva minute nu la zile întregi. Așa că mă declar mulțumită de mine însămi. Tot în spiritul fericirii fără motiv.
“Prin fericire înțeleg acel sentiment profund de bine ce izvorăște dintr-o minte cu adevărat sănătoasă. Nu este o senzație de plăcere, o emoție trecătoare sau o simplă bună dispoziție, ci starea cea mai bună a existenței.”
Cine nu și-ar dori o minte sănătoasă?! Fără vini, fără regrete. Fără bucle mentale nocive sădite de moși și strămoși. Fără păcate ancestrale și personale. Eu una tare mi-o doresc. Am mai însănătoșit-o pe parcursul a zeci de ani, încă o tratez, încă o vindec, încă o curăț. Treabă de ocnaș, zău așa! Dar progresez, ca melcul, dar cine stă să mă critice?! Propria mea minte?! Vă dați seama ce muncă e asta? Zeci de vini ale înaintașilor, toate plantate în capul meu?! Plus toate prostiile făcute de subsemnata în tot atâția zeci de ani. Nu se termină niciodată. Poi și atunci când să mai fii fericit?!
Tot ce pot să spun e că se poate și fără o minte complet sănătoasă. Că cine o are?! Mie mi-e profund bine și când ridic capul spre cerul albastru de-nu-mă-uita. Spre albastrul incredibil al mării grecești. Când îmi văd floricelele din grădinuța japoneză. Există speranță. Întotdeauna.
„Am fost învățați să credem că fericirea este ceva în căutarea căreia trebuie să pornim. Așadar, asemenea unui câine care aleargă după un băț, și noi, oamenii, alergăm după fericire, înfășcând tot ceea ce credem că ne va aduce această stare.”
Și eu alerg, mda, oameni suntem. Mai vreau aia, mai vreau ailaltă. Bățul meu zboară ba spre o nouă călătorie, ba spre o carte pe care nu o am, ba spre o întâlnire din viitor cu oameni dragi. Mai fac greșeala de a aștepta weekendul, ah, ce bine o să fie în weekendul meu de trei zile de fiecare săptămână. Mult mai bine decât în timpul zilelor de muncă. Și ce să vezi, chiar este!
Dar carpe diem e mult mai bun! Of course. Că de ce să pierd patru zile în drum spre weekend?! Așa că încerc cu adevărat să fiu fericită și în timpul zecilor de ore de muncă și chiar sunt. Când un copilaș își țuguie buzele să îi dau un pupic, când un altul îmi zâmbește cu toată fața lui mică și aleargă în brațele mele, când reușesc să le dăruiesc fericire, fericirea vine înapoi la mine, drăguță și nepieptănată, o fericire ciufulită ca un căpșor de copil în somn, nevinovat ca o piersicuță în soare.
Așa că fericirea e un amestec delicios de băț aruncat spre soare și carpe diem. Alergăm cu limba scoasă după ea și o gustăm zilnic, dacă vrem, presărată în momentele dulci ale vieții. O lumină transparentă pe drumul dimineții, un râs de prunc frumos, o floare în vază, o cafea aromată, nu prea fierbinte, o picătură de ploaie care îți cade răcoroasă și transparentă pe buze. O îmbrățișare, un dor. Un vis, un somn de după-amiază.
„Cine este bogat? Acela care se mulțumește cu ceea ce are.”
Mă mulțumesc cu ce am, dar și vreau mai mult. Cum altfel?! Sunt super mulțumită cu micuța căsuță cochetă, cu grădina mea atât de faină (nu iarna, să ne înțelegem!), chiar și cu vara englezească care nu e chiar vară, cu glicina care curge peste noi, mov și parfumat, de două ori pe an. Dar vreau mereu mai mult.
Mi-ar plăcea o casă în Spania. O călătorie în fiecare lună. Zeci de cărți noi pe care nu aș avea timp să le citesc. Poate un parfum nou. Și așa mai departe. Lista dorințelor mele e nesfârșită. Dar nu mă face nefericită. Ci doar fericită. Numai ideea că mai sunt atâtea lucruri pe care mi le doresc mă aduce pur și simplu la extaz. Indiferent dacă o să le am sau nu. Îmi place să mi le doresc. Face parte din fericirea mea de acum. E bucurie și gata. Bucuria tuturor posibilităților larg deschise în fața mea. De parcă aș avea tot 20 de ani și nu am gustat încă aproape nimic din dulceața de trandafiri a lumii.
Și tare-mi place dulceața de trandafiri. M-a învățat cineva să o fac. Să o gust pe îndelete.
Și de atunci o tot gust.
Aș putea să spun că sunt una dintre cele mai fericite persoane pe care le cunosc. Fără motiv, că nu mi-au trebuit niciodată.
Hello, fellow gamers! I recently explored Royal Reels, and it truly lives up to its name.
This casino offers a royal gaming experience with its elegant design and premium game selection. I was particularly impressed with the high-stakes slot games and the massive jackpots available. The welcome bonus was quite generous, giving me a strong start to my gaming journey. The withdrawal process was quick and hassle-free, which made the whole experience even more enjoyable.