Grecia, mă plec în fața ta!

Întâi și mai întâi, Grecia e despre simțuri.

Despre văz. Despre cele mai pure culori, cea mai împlinită natură, desfășurată în toată splendoarea ei de bază. Cel mai regesc albastru. Verde afrodisiac pe tot locul, dansând fericit prin nuanțe și alternanțe. Verde salvie și verde mentă, verde oliv și verde lime. Verde viridian și smarald, pin și ferigă. La nesfârșit, rotund și jucăuș printre propriile-i silabe. Toate variantele locuiesc la marea grămadă, netulburate de veacuri. Chiar și modernismele îi vin bine. Parapante de un verde crud atârnă împlântate în azur.

Grecia e despre atingere. Nisipul rece sub tălpi, dimineața, înainte de răsărit. Nisipul fierbinte răsfirat sub degetele tale amețite de plăcere. Soarele, blând ca o mângâiere, apoi văpaie clocotită și adormitoare. Apa mării, proaspătă, limpede, neîncepută. Răcoroasă. Călduță ca un ceai de după-amiază. Briza, catifelată, eșarfă în zbor. Învolburată, pipăindu-ți fața cu degete de vânt dulce.

Despre auz. Valuri răsfirate, cântând monoton. Cicade susurând ca nebunele. Triluri trilulilu de rândunele. Zeci, parcă sute. Liniștea desăvârșită a măslinilor. Seculară. A pământului. Liniștea veșniciei, neatinsă de mână de om vreodată.

Grecia e despre gust. Sarea mării albastre lipită de buze e ca un sărut nesfârșit de iubire. Lămâile sunt uriașe, grăsune și dulci. Muști din ele ca din portocale. Le presari peste orice ai în față. Peste brânză Feta, peste dolmadele în foi de viță și peste chifteluțele de dovlecei. Le simți în tzatziki și le torni fericit în toate cocktailurile minunate aburind a gheață și a mango.

E despre miros. Trandafiri încinși aromind a roz și a portocaliu. Mentă și mare. Mirosul plin, profund și proaspăt dat de absența lucrurilor inutile. Nu e nimic în plus. Doar lucrurile așa cum sunt. Cum au fost create și lăsate. Amiroase a pini și a leandri, a frumusețe- apă vie.

Apoi e despre toate simțurile. Numărul șase și șapte și opt. Neștiute încă, dar pline de putință. Felul în care Grecia se simte e dincolo de ceea ce știm, dincolo de toate simțurile deja inventate. Ca să o înțelegi ai nevoie de mult mai multe. De instinctul acela străvechi care locuiește adînc în celulele tale și te ajută să pricepi ce îți aduc vântul și marea și tot aerul care-ți vorbește despre auriu și albastru, despre începuturi și demulturi și veșnicie.

Țara asta minunată e și despre libertate. În sticluță mică, o poți lua cu tine peste mări și țări și te ține tot anul. Libertatea de a nu face nimic. Nimic și nimicuța. De a face pur și simplu doar ce vrei. Libertatea de a scrie. De a fi tu însăți. De a fi doar esență și apă vie. De a fi propriul tău parfum „La vie est belle”. Nediluat de vânturi străine. Simțul libertății nu are preț, e steagul pe care îl fluturi fericit în vremuri și peste vremuri. Și e gratis în țara asta plină de ruine și de măslini.

Și, nu în ultimul rând, Grecia e despre simțul bucuriei. Bucuria de a fi. De a iubi. Bucurie pur și simplu. Ca dar paradisiac. Bucuria neîncepută a lumii și a valurilor. Bucuria copilului care râde și aleargă încă în mijlocul ființei tale.

Grecia e ca un sensory play pentru copii. O joacă senzorială ce îți cântă din toate corzile și culorile, o joacă ce te învață, apăsând viguros dar blând, cu degetele ei tulburătoare de vânt și de soare pe clapele simțurilor tale. Cele descoperite, dar mai ales pe cele pe care nu le-ai găsit încă și nici nu știai că le ai.

Pare ca bunul Dumnezeu le-a așezat pe aceeași tipsie. Oameni și zei deopotrivă. Grecia și frumusețile ei nemăsurate. Apoi te-a lăsat pe tine să le învârți și să-ți răsucești palmele de plăcere pură, răsfirându-le în soare și-n albastru de-nu-mă-uita.

Ca un copil care se joacă.