JURNAL DE BARCELONA

ZIUA 4- Plaja

Cri: - Lili, faci sandvişuri???

Li (trezită brutal din reverie): - Ce?! De ce eu?! Sunt în concediu!!!

Cri (fără pic de milă): - Şi eu unde sunt?? Eu am făcut cafeaua!!!

L-am sculat şi pe Alex, de la șapte, să vadă răsăritul! Stă pe terasa albastră, cu ochii pe jumătate închişi, scăldat în culorile dimineţii, dar nu pare să se sfârşească de extaz. Cred că mai degrabă se gândeşte cum să se retragă în plină glorie şi să scape de părinţii lui nebuni. Nu-l lăsăm! Cristi îi înfige cana de cafea în mână, eu fac sandvişurile, e o conspiraţie aici, chiar trebuie să vadă!! Cu ochii lui! Un răsărit adevărat, nu la calculator, deşi încearcă să ne convingă că e acelaşi lucru. Mda, e adevărat că a doua oară nu îl vom mai prinde, de unde rezultă că admiratul răsăritului e o treabă mai sofisticată, aşa, pentru cei înţelepţi, care au trăit ceva pe acest pământ! (sau să pun punctul pe i şi să spun că e o treabă pentru oldies?!)

Cri (nostalgic): - Eu am poftă de o friptură cu piure!

Li: - Cum să mănânci piure în Barcelona?!!!

Cri (revoltat): - Dar ce, orez??!! Bine, fie! Și un tapas de legume exotice: gogonele murate!

Drum lung, minunat spre plajă. Marea limpede, frumoasă, nesfârșită. Mii de pietricele colorate. Mă trezesc mergând cu ochii pe ele, culegând, adunând ca un avar comori sclipitoare. Fac baie în Mediterana, mă încântă chiar și simpla sonoritate a acestor sunete adunate laolaltă: Mediterana! Nu am mai fost niciodată pe o astfel de plajă. Cunosc doar plajele aglomerate și murdare de la Eforie. Aici e curat, curat și ai senzația că doar tu ești pe plajă. O pășnicie ce se așază blând și liniștit peste noi toți, o imensitate de spațiu, clădiri scunde, blând colorate, oameni doar pe ici-colo, nimeni nu se grăbește, palmierii curg armonios, lichefiindu-se în peisaj, toate alunecă una dintr-alta, pe fundalul albastrului infinit.

Cri: -Din ce trăiesc toți acești drăguți de spanioli?! Că trăiesc bine de tot.

Li: - Din turism, bănuiesc. Din frumusețe!

Cri (bântuit deja de dorința mutării): - Sunt gata de orice! Mă angajez la boutique, paznic.

Li (nemaiputând de grija vecinuților de terasă): - Hai să le propunem la bătrâneii de alături să îi îngrijim!

Cri: - Eu sunt pro! Dacă ne lasă moștenire terasa! Plus casa, logic.

Luăm masa la Shoko, unde suntem îmbiați la intrare cu un pahar de cava, gratis. Normal că intrăm. Decor japonez, roșu și negru, aburi de răcoare umedă căzînd peste noi. Comandăm meniul fix, de 16,5 euro. Nu ne vine să credem că ne dau și băuturi și desert! Ne alegem din vreo 4 feluri de mâncare. Antreul meu e sushi, cu bețe drăguțe, pe care le pun în poșetă pentru zile negre, Cri are cartofi gratinați, cu ou poșat și șunculița iberică, iar Alex e cel mai tare (ca de obicei!!): un morman de brânzeturi ciudate, cu sau fără mucegai, salată de verdețuri amestecate cu căpșuni! Delicios! Brânzeturile i le dă lui Cri și rămâne cu frunzele și patru căpșuni. Să nu uităm picăturile de sos de mere!! Ne distrăm pe cinste. Cum comandă el mereu niște chestii bune doar pentru o balerină subnutrită. Nu se satură niciodată! Aproape că așteptăm cu nerăbdare să vedem ce a mai comandat la următorul fel. Nu se dezminte: legume gratinate, vinete, sparanghel, ardei, clădite artistic și colorat! O frumusețe! Cred că rămâne flămând! Nu-i nimic. Sigur e original! Degeaba îl îmbiem cu ale noastre. Cri are friptură de vită cu cartofi prăjiți, eu pui cu orez, facute în wok. Dar Alex este martir pe scena prânzului și mănâncă sănătos! Noroc cu desertul! Care e fix și deci nu avea cum să comande ceva gen înghețată de morcovi! E negresă cu căpșuni și carpacio de ananas. Delicios totul. Plus o cafea bestială, cu o ușoară aromă caramel. Serviciul extrem de rapid, împărțit pe categorii. Vreo trei chelneri ne servesc pe rând, mișcându-se ca furnicile sub privirea atentă a managerului.

O luăm spre casă, pe un drum plin de frumuseți. Un hotel de 5 stele care ne lasă cu gura căscată, e plin de cascade și plante uriașe. Sculpturi haioase, lux și parcuri atât de diferite de ale noastre! Căldură aprigă, mon cher. Plină de energie de la cafeaua băută, țopăi ca un licurici (sau ca o broască bezmetică, cum zice soțul meu cu dulceață conjugală). Acasă, vorba vine, cădem toți leșinați în răcoarea apartamentului. Canicula ne-a venit de hac.

După-masa, pe canapeaua imensă, încercând să ne trezim, eu fac rebus, Alex pe tabletă, Cri se uită în gol.

Li (vrând să-l salveze de la o moarte înceată): -Uite, Cri, ia telecomanda și pune pe ce vrei.

Ia rebusul sau citește pe tabletă!!! Activează-te! Doamne feri de vreun alzheimer!

Cri (netulburat): - Dar eu vreau să stau!!!

Pe seară, plimbare prin cartierul gotic, nesfârșit de fermecător. Fiecare străduță cu surprizele ei, peste tot miros apetisant de afumătură de la nenumăratele șunci iberice atârnate pe tot locul, combinat cu dulceața aromelor patiseriilor. Mănânc cea mai bună înghețată din viața mea de până acum, de la Dino! Cumpăr macaroni divine, pe care le vom savura seara, lângă de-acum tradiționalul vin roșu, pe terasă și pe răcoare.

Li (visătoare): - Cri, e faină poșeta aia??!

Cri: - Îhî...

Li: - Nu e prea tinerească??

Cri: - Nu...

Li: - Prea extravagantă??

Cri: - Nuuuu...

Li: - O iau??

Cri (dezmeticit brusc): - Ce?? Care poșetă??!