JURNAL DE BARCELONA

ZIUA 6

Niciodată în viaţa noastră nu am fost capabili de ceea ce facem în această dimineaţă. Tinereţea nu ne-a fost de nici un folos în această direcţie, pentru că atunci somnul era prea dulce. Dar astăzi ne simţim animaţi de puteri supraumane (asemănătoare elanurilor existenţiale ale marilor exploratori, bănuiesc!). Energizaţi de scopuri pur hedoniste, ne-am trezit la ora 6, am făcut sandvişurile şi cafeaua şi am pornit spre Răsărit. Spre Mediterana. Adică spre plajă, cum s-ar zice mai simplu. Unii fac jogging pe lângă noi, în liniştea abia tulburată a dimineţii, dar noi avem idealuri mai înalte. Răcoare şi bine, în 15 minute suntem în faţa mării şi ne căutăm poziţia cea mai adecvată admiratului celui mai cel.

Răsare soarele exact când ne-am pus pe cearşaf, singurii locuitori ai plajei, cu irişii larg deschişi spre noianul de culori florale. Tonuri de gri întunecat şi cenuşiu lăptos, străbătute de irizaţii roz şi dungi portocalii. Apoi globul de lumină, esenţă pură, ridicându-se încetul cu încetul, cuprinzând totul în căldură! Griul alunecând graţios spre turcoaz şi spre bleu, portocaliu intens în jurul soarelui. Valurile de un albastru lucios, sticlos, întinzându-se compact, la nesfârşit. Soarele oglindindu-se în apă şi trimiţând spre noi un şuvoi de aur, un drum în dungă ce ne uneşte pentru o clipa imaterială. Frumuseţe.

Un tip echipat ciudat umblă pe plajă cu un detector de metale, căşti, ochelari. E un căutător de aur. Ce loc palpitant e plaja aici! Urmărim totul ca într-un tablou panoramic, distrându-ne. Barje, ce culeg sticle de plastic din mare. Pescăruşi. Valuri.

Cristi, vânătorul preistoric, priveşte cu ochi de vultur împrejur, gata să sesizeze orice pericol întunecat i-ar ameninţa coliba! Pardon, cearşaful!! Cu nevastă prețioasă cu tot. Care stă serafică la foc, pardon, la soare!!

- Uite la negrul ăla!!! E de-a dreptul dubios!! Şi vine spre noi!! Îmi dă brusc un cot şi mă tulbură din starea fengshuiana în care pluteam alene. Întorc capul, într-adevăr un negru de-a dreptul negru, îmbrăcat complet, chiar şi cu geacă vine de-a lungul plajei drept spre noi.

- Oare de ce e atât de îmbrăcat ? întreb moale și nepăsător.

- A dormit pe plajă, nu vezi? E vagabond!! spune Cristi plin ochi de adrenalină, gata să sară şi să lupte pe viaţă şi pe moarte. Simt un fior anticipativ, pacea Barcelonei va fi tulburată?! Macho man al meu! Cri, ai grija, șoptesc intr-o foarte adâncă șoaptă, acum, acum ajunge chiar lângă noi!!!

- Buenos dias! zice negrul cu voce dulce şi civilizată, zâmbeşte luminos și trece mai departe.

Mă umflă râsul şi savurez sonoritatea matinală a urării, a cuvintelor rostite cu accent franţuzesc. Pericolul a fost evitat. Omu' meu poate să răsufle ușurat. Tribul e în siguranță. Barcelona asta e chiar paşnică! Un alt căutător de aur îşi face numărul pe largile întinderi de nisip. Mă întind la soare. E chiar bine.

Pe la 12 apare şi Alex şi mergem de-a lungul plajelor cu nume exotice, kilometri întregi, în căutarea centrului de scufundări. Scufundarea e activitatea măreață de a doua zi. Glumele şi râsetele noastre colorează fierbinţeala plăcută a luminii.

Cri (cu speranţă): - Poate nici nu ne bagă în mare, ci într-o piscină adâncă de 2 metri.

Scufundaţi-vă!!!

Li (gata să-i da un brânci spre înainte, figurat sau nu): - Indiferent unde te bagă, te duci!!! Ca să înveţi cum se fac scufundările!

Ale: - Ăsta e un skill important de dobândit pentru viaţa de zi cu zi într-o aglomerare urbană! Petroșaniul chiar duce lipsă de specialiști în domeniul ăsta. Best scuba-buba in the area!!!!

Umblând torid, îmi vine o întrebare existenţială fundamentală:

- Alex, care oraş e mai fain, Londra sau Barcelona?? (nu de alta, dar trebuie odată şi-odată să mă stabilesc undeva!!)

- Londra e pentru trăit şi Barcelona pentru văcănţit!

Exact aşa gândeam şi eu. Hi, hi! Cum semănăm noi doi, îmi spun cu satisfacţie maternă maximă. Acum să vedem cum reuşim să locuim în Londra! Hm, mă voi gândi la asta mâine! (eu și Scarlett O’Hara, ah, cât mi-a plăcut replica asta!)).

Înfierbântaţi de caniculă şi de planuri existenţiale, intrăm la Ice Bar, -17 grade. Ideea lui Alex. Are tot felul de idei incompatibile cu răsfățul inerent stării de vacanță. Tânăr și neliniștit, de. Primim geci groase, mănuşi şi câte un cocktail în pahar de gheaţă. Sorbim repede pentru că începe să îngheţe instantaneu. Dar cui îi mai trebuie gheaţă când dinţii îi clănţăne, gata să cadă şi ei îngheţaţi??! Ice Age peste tot. Figuri sculptate în gheaţă, Sagrada de gheaţă, bancă de gheaţă, o reptilă, chiar şi degetele mele de la picioare, ojate în albastru, încep să îngheţe în sandale şi să devină de-adevăratelea albastre. Oare pot degera în doar 10 minute? Când tremurăm pe-ntrecutelea, bâţâindu-ne într-un rock al cavernelor, ieşim în soarele arzător de amiază, fericiţi să ne lăsăm ştampilaţi la propriu de caniculă. Parcă suntem nişte zombi lipicioşi care nu mai pot să se încălzească! Ies aburi din noi, cum ne topim treptat.

Spre Fonda del Mar, restaurantul căutat! Îl bifez frumos de pe lista mea imaginară și culeg laudele, în aplauzele mulțimii! ( Cred si eu, după cât research am făcut pe net!!). Plus că aici nu ne pică degetele degerate. Chelnerii se întrec să ne servească, tapas cu bruschette și măsline puse repede pe masă, gheață adusă într-un bol. Păziți, vine mâncarea! Dar ce paella!! Dar ce homar în farfuria lui Ale, cu salata și semințe de pin și nuci! Dar la Cristi!! Un platou uriaș cu zece feluri de pește, scoici, caracatiță, langustine, toate stropite cu sos de busuioc, ulei de măsline, lămâie!! Desertul vine cu o surpriză. Din partea casei, o farfuriuță cu prăjiturele și câte un păhăruț de lichior de mere! Excelent! Delicios! Impresionant! Culeg aplauzele la scenă deschisă.

Li (extrem de importantă-n proprii-i ochi): - Eu cred că toți chelnerii ăștia m-au văzut scriind în carnețel și au tras concluzia că sunt vreun critic culinar aflat în munca de cercetare, altfel nu se explică!!

Alex: - Mama este acum în transă, ca șamanii indieni, cercetează stelele Michelin!!

- Nici cu tata nu mi-e rușine! Păi, măi, tată, știi cum te uitai la platoul ăla??!! De parcă

erai un dulău din ăla feroce, cu osul în față!! Cu privirea fixă și gata să muște dacă s-ar fi

atins cineva de ce-i al lui!!

Oboseală. Relaxare. Stare de meduză topită pe canapea. Plimbare prin Gotic.

Cri: - Lili, hai să-ți arăt un butic!

Ale: - Vă rog, învățați-mă și pe mine arta asta a buticului! Învățați-mă cum să nu clachez

nervos!! Cum să nu o iau razna pe arătură, sperând sa nu văd nici o cană a la Gaudi

prin tufișuri. Poate suferiți de Alzheimer și uitați ce ați văzut în buticul anterior!!! Că

toate sunt identice!!

Ce zi bună pe planetă!!