JURNAL DE PARGA 1

Iunie 2014

Astăzi e ziua cea măreaţă, dacă o banală zi de joi poate căpăta astfel de conotaţii. Ziua la care visăm de vreo jumătate de an, vise elaborate şi dezvoltate, vise organizate şi sofisticate. Ziua plecării în vacanţă!!!

Fiind joi, începe totuşi ca o zi complet neoriginală! În felul ei. E destul de agitată şi condensată în două ore, fiindcă e premierea la şcoală. Nebunie, discursuri, flori, tocuri. Gata! Două ore nu pot dura totuşi la nesfârşit. Plouă cu găleata când plecăm!

Cristi e ca un cazan sub presiune. Tot nu înţelege de ce sărim direct din şcoală în vacanţă. Ar avea nevoie de o perioadă de acomodare, în care întâi să renunţe la compresii, să stea un pic, suspendat între două stări şi abia apoi să ajungă în faza de relaxare. De exaltare. Acum e năucit și deloc exaltat, oare e un stres în plus sau e zona de libertate absolută? Drumul, întinzându-se la nesfârşit sub perdelele de ploaie gri, efectul de bubble pe care îl are mereu maşina asupra noastră, muzica preferată colorând micul spaţiu în care plutim suspendaţi de-a lungul şoselelor îşi fac încet-încet efectul! Ne relaxăm amândoi, începem sa glumim, să simţim realmente licăririle albastre ale vacanţei!

Plouă continuu prin toată România. Cu intensităţi diferite, cu viteze variate. Înaintăm, ne croim drum pe şoseaua devenită uneori râu strălucitor. La Oraviţa, morile eoliene futuriste, uriaşe, încremenite pe culmile dealurilor nu fac decât să sublinieze irealitatea spaţiului pe care îl parcurgem. Unde suntem?!

Cât de interesante sunt graniţele oamenilor! O linie. Dincolo de care limbile se schimbă, realmente peisajul e altul, suflul pământului îmbracă haine diferite. Pare a fi doar o formalitate, dar mie mi se pare că ţările însele au ceva specific, inconfundabil. Schimbarea e subtilă. Serbia e la fel de verde ca şi România. Dar fiecare lot de pământ e cultivat. Lanuri şi livezi, livezi şi lanuri. Mai puţin sălbatic ca la noi, mai îngrijit. Ordonat. E clar un alt ţinut!

Ajungem la hotel Hamburg-Smederevo. Prima escală. Ploaia s-a oprit. E curat şi liniştit totul, ca după potop. Paşnic. Suntem în acel spaţiu magic care precede frumuseţea mult sperată a vacanţei. Recepţionerul nu ştie boabă de engleză, dar ne înţelegem pe baza de gesturi şi hârtii. Stresul s-a îndepărtat la ani lumină, râdem din nimic.

Mă pregătesc pentru plăcerea acestei seri, jacuzzi-ul! Temeinic, căci fiecare punct al acestei vacanţe miraculoase a fost planificat cu multă grijă! Nu degeaba mă consider organizatorul şef! Îmi înşir lumânările, spumantul parfumat, îmi pregătesc ciocolata şi cartea. Ah! Cât va fi de grozav! Apăs pe butoane. Nimic! Nimic! Oricât sucesc şi învârt, rezultatul e acelaşi. Nemernicii!!! Nu funcţioneaza!! Cât pe ce să îmi distrug pacea greu câştigată, dar mă redresez cu un efort titanic de voinţă, ca un boxer în ring după ce a fost culcat brutal la pământ, și mă resemnez să fac o baie prelungită, în urma căreia îmi scade tensiunea şi mi se face rău! Dă-o-ncolo de baie!!! Mă târăsc în cameră semileșinată şi, în răcoarea serii, cumva, cumva îmi revin! Nu îmi mai trebuie din astea, zău!! Totuşi, mă hotărăsc să nu plătesc camera până nu fac scandal! Luptătorul carpatic! Am cărat degeaba lumânările?? Şi câtă pregătire, irosită în van!! Adică eu plănuiesc minuţios fiecare abur şi ei, sârbii ăştia , cu lanurile lor organizate, îmi strică agenda??!!

Dimineaţa ne întâmpină cu soare şi frumuseţe. A venit vara! Abia astăzi, 20 iunie, în faţa acestui hotel, vara a venit! Fericită, mă îndrept spre baie şi apăs pe întrerupător. Cu un huruit puternic, jacuzzi-ul porneşte!! Incredibil! Funcţionează! Şi încă cum. Dar suciţi sunt aceştia, să pună întrerupătorul în afara băii! Las analizele de situaţie şi zdup! Mă arunc în spume şi vârtejuri, lăsând lumânările pe altădată. Ciocolata am mâncat-o de cu seara! Relaxare perfectă! Cristi mă aşteaptă răbdător să îmi fac damblaua.

Coborâm. Până eu încerc să discut într-o limbă necunoscută sârbului de la recepţie, Cristi duce bagajele la maşină. E duşat, parfumat, proaspăt pregătit pentru un drum de 7-8 ore. A durat ceva pâna am terminat la recepţie şi, fluturând chitanţa, am ieşit. Oroare!!! Stephen King!! Scăpat de sub supraveghere strictă, Cristi lustruieşte cu amor nebun maşina. Străluceşte toată, ca şi faţa lui, de pe care alunecă stropi de transpiraţie, căci e vară, nu?! Dar de ce freacă acoperişul maşinii, când noi urmează să străbatem două ţări???!! Apa îi picură de pe bărbie, tricoul e fleaşcă! Adio prospeţime! Văd roşu!

“Nu puteai să îţi lustruieşti maşina înainte de a face duş??!” strig revoltată. Propoziţie pe care o regret imediat, căci căldura provocată de frecare, plus soarele sârbesc i-au pus o pâclă pe creier, evident, de vreme ce îşi scoate smucit tricoul şi se şterge ţărănește cu el pe frunte şi pe piept! Da!! Acolo în parcare! În plină Europă. Şi cică să îi dau altul! “Imposibil!”, strig ca o țață. "Nu se poate umbla la geamantan. E morman de calabalâcuri." Bărbătește, Cristinelu’ se îmbracă înapoi cu tricoul folosit pe post de prosop şi plecăm. Scrâşnind!

Dupa zece minute de tăcere absolută, de nervi clocotind fără supapă, ne dăm seama că ne-am rătăcit şi GPS-ul, turmentat de supărare ne duce înapoi în România, aşa că ne calmăm urgent de groază şi revenim cumva la starea fengshuiana. Cu forța. Râdem. E vară şi e soare. Din fericire, tricoul lui Cristi şi-a revenit şi pare nevinovat. E fresh bon-bon! Maşina zburdă lucioasă şi imaculată pe autostrada sârbească.

Străbatem Macedonia. Culturile au dispărut cu desăvârșire. Țara e muntoasă, multe serpentine și drumuri înguste. Verde închis totul, un aer de sălbăticie și natură primară. Adio spiritul organizat al sârbilor, totul respiră pericol și adrenalină. Lucru dovedit și la graniță, unde controlul e foarte riguros, chiar se trag mașinile în afara carosabilului și sunt ciocănite, analizate la fir de păr. Suntem nevinovați, dar dacă ăștia ne găsesc vinovați? Dacă altcineva ne-a vârât ceva prin mașină? Idei de conspirații universale, imagini din filme și cărți se învălmășesc în scurte flash-uri, spaima comunistă mă încearcă o fracțiune de secundă, dar nu! Scăpăm nevătămați.

Granița grecească. Facem cunoștință cu spiritul țării care ne așteaptă. E coadă lungă, toți vor să intre și doi polițiști transpirați fac doar semn lejer cu mâna și strigă “Go! Go!”. Nimeni nu ne înregistrează, nimeni nu ne ciocănește mașina, nimeni nu ne întreabă dacă transportăm droguri sau alte angarale! Puțin le pasă. Grecii sunt un popor care dansează sirtaki în scântei argintate de libertate și nepăsare. Indiferent dacă sunt triști sau veseli, dacă se prăbușește lumea în jurul lor sau răsare soarele, ei dansează. Într-un fel de zen stoic.

Linia îngustă dintre țări se dovedește din nou vrăjită! Metaforă stilizată. Peisajul grecesc ne explodează realmente în față. E solar în deplinătatea lui! O deschidere spre lumină și albastru, căldura revărsându-se din toate spațiile. Strălucește, luându-ne ochii! Totodată deșertic și plin de viață. Munți sterpi și pietroși, colorați la poale, lanuri după lanuri, galben-copt și verde aprins, mov de levănțică și flori. E țara florilor. Florile se cațără pe pereții albi ai caselor, se aștern de-a lungul autostrăzii, străjuiesc intrările regulate ale tunelurilor. Aerul e limpede și fierbinte. Măreția picură de peste tot. Grecia antică și cea de acum răsărind din aceleași pământuri! Grijă extraordinară pentru detalii, într-un tablou plin de naturalețe. Lejeritate. De fapt, pare că grecii nu au făcut nimic intenționat. Dar cât de bine le-au ieșit toate! Nu știu unde e criza lor economică, pentru că autostrada e perfectă, casele sunt fără cusur în frumusețea lor parfumată de culori, irigațiile functioneaza în jeturi înalte de apă, cum nu am mai văzut, iar mașinile care curg fluent pe lângă noi sunt din atâtea țări, încât e evident că în nici un caz nu duc lipsă de turiști.

Oprim la Maison hotel, în Chalkidona. Perfect. Rafinată și minimalistă, camera ne așteaptă cu un citat minunat pe perete: “Cele mai importante lucruri din viață nu sunt lucrurile!” și două căni albe, pregătite, gata pentru a fi umplute. Fluturii vacanței îmi alină sufletul, mi se așază pe față și îmi înfloresc zâmbetul. Îmi fac o cafea sănătoasă, pe care o beau pe balcon, admirând albastrul piscinei, de unde răzbate muzică de plajă și auriul închis al lanurilor din dreapta. Încercând sa procesez vestea pe care Alex ne-a dat-o. Cazarea noastra din Parga...nu mai există! Tot în spirit grecesc. Cineva a făcut overbooking, dar la hotel nu se știe cine. Lupt cu supărarea, încercând să mă alin cu frumusețea locurilor din jur, cu seninul vacanței noastre. E doar nebuna de viață, îmi spun, care încearcă să evadeze din patternul organizat în care am încercat să o vâr. E spontaneitatea însăși! E haosul! E Grecia. Dar cât e de frumoasă!

Cri (încearcă să mă înveselească, în stil propriu): -E plin de lilieci pe aici, Liliuca mea! Uite, ce bezmetic zboară! Uite, caută părul tau proaspăt vopsit! E băgat pe GPS-ul lor ca destinație finală!!

Și liliacul e spontan! Doar e grec și el!