JURNAL DE PARGA 2

După aproape trei ore de condus, părăsim autostrada şi o luăm pe drumuri înguste, în pantă, coborâm spre mare. Parga ne sare în braţe de după o cotitură şi e exact cum m-am aşteptat să fie! Îmi trag scurt răsuflarea, de surpriză şi spaimă. Surpriza frumuseţii ei revărsate brusc, fără advertisment, peste toată fiinţa noastră. Spaima drumului îngust, pe care nu încap două maşini, dar sunt peste trei parcă, motociclete în toate părţile şi un du-te vino de vacanţă, ce mă ameţeşte prin haosul implicit.

Mă agăţ bine de portieră şi absorb imaginile, sperând să scăpăm cu viaţă. Case pastel sau aprins colorate, inundate de flori. Brazii se împletesc cu măslinii, portocalii cu lămâii şi orhideele cu cactuşii! Murmurul turcoaz al mării bate în ţărmurile albe. Detalii pitoreşti răsărind la fiecare curbă. Un aer veneţian? Turcesc? Sau pur şi simplu grecesc? Parga pare o bijuterie strălucitoare licărind în salba golfurilor ei verzi-albăstrui.

Mă pregătesc de propria mea tragedie greacă. Ajungem la Ionion Beach, hotelul unde am făcut rezervare cu peste șase luni în urmă şi unde acum nu avem cameră. Hotelul care a spus că ne așteaptă chiar și acum patru zile. Grecul, lejer în maieu şi pantaloni scurţi, apare pe motoretă. Îl bombardez cu reproşuri din start, îi explic cum mi-a distrus el mie vacanţa, viaţa chiar, de ce nu!

- Relax, madame! Relax!! Sorry, sorry!

Asta e tot ce apucă să spună. Eu, din nou, că e inacceptabil, că e incalificabil, că e insurmontabil! El că să mă relaxez, că rezolvă totul! Nu el e de vină, dar nu a descoperit, vezi, doamne, cine a greșit și mi-a dat camera altcuiva. Că stresul nu e bun pentru vacanţă şi că totul o să treacă şi că o să fiu foarte fericită! Zâmbeşte dulce vorbind despre fericirea mea viitoare. În cele din urmă, ne urcă pe rând pe motoretă şi ne duce să vedem Pelagos Resort. Eu, pe motoretă! Am trăit să o văd şi pe asta! Trebuie să uit de supărare şi să mă încleştez zdravăn de spatele lui, altfel risc să îmi pierd şi ipotetica fericire viitoare.

Cu o figură dramatică şi cu lacrimi în ochi, cu greu mă las convinsă să accept noua locaţie. O vilișoară cochetă, superbissimă, goală pușcă, numai noi prin ea. De-a lungul zilelor, vom delibera şi vom concluziona că a fost o locaţie perfectă, mult mai bună ca prima! Păi nu au dreptate grecii?! Lasă-te în voia vieții. Se vor alege sorții cumva.

După ce uit o cheie în cameră şi grecul sare peste balcoane ca să o recupereze și să deschidă ușa, după multe învârteli cu Booking-ul, pe care suntem implorați să îl anulăm, ca să nu-l amendeze pe bietul și nevinovatul Apostolis (atât de bun la melodramă, încât mai că-mi vine să-i ridic eu lui moralul), după o reducere-bonus de 100 de euro (nu degeaba i-am dat înainte cu tragedia antică interpretată în stil românesc absolut magistral, vă rog să mă credeți!) şi după multe meandre negustoreşti, iată-ne instalaţi pe cel mai frumos balcon cu putinţă! Dintr-o ochire, privirea îmbrăţişează safirul mării, cetatea veneţiană şi livada de măslini ce şerpuieşte pe deal în jos!

Alex (pe care l-am pescuit de la aeroport, la Preveza) ni se alătură pe balcon. Stăm ca boierii, instalaţi în lumina fierbinte, în susurul continuu al cicadelor şi sporovăim.

Vacanţa a început în mod oficial!

Pe seară, considerând că s-a îmblânzit niţel balaurul de foc, plecăm în cercetare. Descoperim Aleea Diagon, Cristi o botează aşa, o alee în pantă, bună de scos sufletul din om după fiecare prânz şi după fiecare cină. O vom urca cu burţile pline, gâfâind ca ocnaşii, roşii ca racii, cu sudoarea alunecându-ne pe spate, o vom urca blestemând-o în timp ce râdem sfârșit în toate zilele noastre parghiene. Uneori de mai multe ori pe zi. Noroc cu nenumăratele buticuri presărate de fiecare parte! În prima zi nu mi s-a părut nici unul frumos. Pe măsură ce m-am obişnuit cu stilul grecesc, fierbinte şi dezordonat, înecat în culori de pământ, elementare, vibrante, obiectele au început să mi se pară tot mai tentante şi demne de a fi cumpărate. Au căpătat o valoare a lor intrinsecă.

Îmi dau seama că Alex mă priveşte intens, cu o urmă de mirare neterminată, rațională: "Oare ce-am făcut cu mama lui?? Cine e această femeie-copil, nesătulă, avid cumpărătoare de suveniruri?!" “Iacă!” îmi spun în mintea mea! “S-o vezi şi pe asta!!! Adio luciditate!”

Intrăm într-un magazin cu de toate. În timp ce noi analizăm concentrat etichetele, Alex strigă victorios din fundul magazinului, de printre șalpi și căni colorate: “Uite, COLA!!!”. Poftim! Cât e și el de raţional!!

Fiecare cu ce-l doare!

Am uitat să precizez că noi, părinții educaţi şi maturi, profesori de onoare ai patriei, suntem aici pe banii fiului, care lucrează exact de o lună întreagă. Aşa că glumele asupra bugetului se ţin lanţ! Cine ne-ar auzi ar crede cine ştie ce, dar adevărul e că Alex mi-a dat mie toţi banii lui şi eu fac ce vreau cu ei, inclusiv cumpăr cadouri pentru prietenele mele. Cine a mai văzut aşa ceva??!! Doar asta înseamnă familia! L-am educat bine. Mă pricep.

Cri (sfârşit de zăpuşeală şi gâfâind după Aleea Diagon):- Aş bea un frappe!

Ale (abia șuierând):- La Keops, tată! Acasă, în Petroşani!

Cri (încercând să evite apoplexia): -Pot să-mi iau o apă minerală?

Ale (care oricum nu mai are nici un ban, că i-a donat pe toți): -Este peste buget, tată!

E seară, stăm paşnic pe balcon, urmând îndemnurile înţelepte ale relaxării greceşti, când auzim bubuieli în uşă. Năvăleşte Apostolis, a uitat complet de calmul pe care ni-l recomanda la amiază, interpretează propria lui partitură în tragedia zilei. Că nu a fost el drăguţ cu noi? Nu ne-a găsit el locaţia asta minunată? Nu suntem noi mulţumiţi? Uite, ce privelişte! Ce albastru, ce măslini! De ce suntem cruzi şi vrem ca el să sufere? Ne dumirim cu greu, în timp ce asistăm relaxaţi la comedia durerii, foarte bine jucată, de unde rezultă ca a repetat mult la ea. Cine știe câți turiști a fraierit sau îmblânzit. Sau poate e un talent nativ. Booking-ul vrea sa îl amendeze cu 200 euro pentru că a facut overbooking, iar noi, clienţii mulţumiţi trebuie să îl ajutăm şi să îl salvăm de furia îndreptăţită a platformei globale de rezervări. Ceea ce şi promitem, după ce negociem şezlongurile şi umbrela de a doua zi. Vom anula rezervarea pe Booking, vom spune acelora cât suntem de super-extra-mulţumiţi, dar şi el va reduce dramatic preţul la propriile şezlonguri! Ne-am adaptat ţinutului. Totul se negociază.

Spectacolul fiind încheiat cu maximă satisfacţie de ambele părti, Apostolis se retrage, pregătind probabil scenarii de overbooking pentru viitorii clienţi, iar noi admirăm luminiţele navelor din depărtare, licuricii golfului albastru cerneală.

O zi plină. O zi bună.