JURNAL DE PARGA 3

Am dormit cu geamul deschis (bine că e blindat cu plasă!), nu am reuşit să dăm drumul la aerul condiţionat, deşi băieţii au studiat bărbăteşte ce şi cum, de la cabluri lipite de pereţi, până la cercetări exhaustive desfăşurate pe net. E stricat şi ăla, conchidem, deşi am început să realizăm că sunt chestii absconse, secrete, care ne împiedică să pornim tehnologia aferentă camerelor.

Deschid încet ochii în murmurul furişat al valurilor, ieşim pe balcon, dimineaţa se întinde vălurită în tonuri răcoroase de gri până departe, la linia orizontului. O cafea fierbinte şi petrecem două ore minunate, rotunde, aurii. Griurile se pliază în dungi din ce în ce mai înguste, înlocuite cu nuanţe de albastru şi verde, răcoarea ca o părere devine arşiţă. Apare şi Alex, cam somnoros, pe balconul de alături, ne vede cu zâmbetele până la urechi şi vine repede la cafea cu işlere. Făcute de mămuca lui cea silly, ca doar de ce să mâncăm prajituri grecești, nu, mâncăm de-alea românești, fir-ar! Mai am până să mă deștept și să plec la drum fără pateuri, șnițele si prăjituri de casă. De, ca românașul plecat pe coclauri străine. Ma mir că n-am adus și slănină.

Pe la zece suntem pe plaja lui Apostolis, care e încă pustie, ocupăm şezlonguri, umbrele, asumându-ne drepturile negociate şi oftăm mulţumiţi. Eu, veterană a luptelor intercarpatice, nu am de gând să plătesc, Cristi, care e o persoană decentă, nu ca mine, spune că nu există aşa ceva, Alex mustăceşte şi nu e clar de ce parte înclină.

Dar “Relax!”. E plaja grecească cu soare şi pietricele, visată încă din oraşul nostru ploios şi rece, închipuită în luni de iarnă nesfârşite. Are tot ce-i trebuie. Dealuri înverzite, palmieri, cetăţi în ruine, ape turcoaz, şezlonguri colorate, bărcuţe albe, farmec cât încape şi căldură să-ţi ajungă pentru un an întreg.

Liliuca (explicând detaliat ce planuri de bronzare accelerată are, că doar ce altceva să filosofezi pe plajă): - Gata, 15 minute pe față, 15 pe dos, acum mai stau numai cu picioarele, că alea se prind mai greu!

Cri (și mai filosof): - Dacă ai terminat cu dosu’, eu zic să stai cu capu’, că la tine ăla se prinde greu!

Ale (care citește “Simplify your life!” în speranța că va învăța cum să își managerieze mai bine deciziile legate de vacanțe):- Scrie aici că se lucreaza prost sub presiune. De-aia sunt aici cu voi! Că mereu sunt sub presiune! Sărac de mine! Bine că mi-am dat seama! Data viitoare tre’ să-mi iau o săptămână de vacanță înainte să decid unde merg în vacanță.

Li (simțind pericolul): - De ce?! Eu lucrez bine sub presiune!

Ale (sarcastic): - Zău?!

Li: - Ei, mai uit câte ceva....

Cri (din spatele ochilor închiși): - Cam 90% ! Odată a plecat la școală cu o cizmă de un fel și una de alt fel.

Ale (lămurit): - Bine că nu s-a dus desculță!

Ale (nemaiștiind cum să-și omoare plictiseala): - Mâine mergem la castelul lui Ali Pașa!

Cri (fericit până la bolboroseală și dispus să stea pentru tot restul zilelor lui pe minunata plajă grecească, aruncă o privire chiorâșă în pliant): - Trebuie? Chiar trebuie? Că uite, e numai un pătrat!! O ruină la pătrat. Mai bine zăcem aicișa. Forever.

Ale (aruncând o privire spre Liliuca, care stă serafică, cu ochii bulbucați în turcoazul mării):

- Mama asta nu scrie deloc glumele! Stă degeaba! Catatonică! Ui' la ea! De mâine îmi scriu

singur poantele!

Mă hotărăsc să-mi aplic singură tratament alternativ, dacă tot nu am parte de masaj chinezesc și fac o plimbare lungă pe plajă. Pietricelele îmi înțeapă dureros tălpile, dar sigur e o presopunctură de toată frumusețea. Cine știe care vor fi rezultatele?! Te pomenești că nu mă mai apuca reumatismele prin ploile din Petroșani. Sau poate nu-mi mai încurc cizmele. Mă întorc cu un pumn de pietre colorate și cu o descoperire colosală. Mai încolo plaja are nisip. De mâine, adio Apostolis! Nenorocitul! Nici măcar nu are nisip pe plaja arondată. Normal că la plecare nu plătim, suntem încă în daune morale. Dar facem cu mâna frumos și zâmbim relaxați. El ne-a învățat ce înseamnă relaxarea. Și ne-a învățat bine.

Ne găsim o terasă superbă, cu priveliști mirobolante, ne ia cu leșin ce frumos e, ne instalăm mulțumiți și comandăm mâncare grecească. Souvlaki și ouzo. Ne uităm în jur și ne mirăm ce pustiu e la asemenea frumusețe. Apoi ne dumirim, dar prea târziu. Avem de-a face cu psiho-grecul! Psihopupu’! A uitat să fie relaxat ca tot neamul lui, e varianta nervoasă și încruntată, e supărat probabil că i-am stricat fengshuiul cu prezența noastră turistică. Șterge întruna masa, ne și vine să îi cerem scuze că paharul aburit a lăsat apă, că o picătură de suc a sărit de nebună pe tăblia lucioasă. Am crezut că ne și bate când Alex l-a întrebat cât mai durează. I-a răspuns furios că Souvlaki durează întotdeauna! Alex, mânat de nu știu ce aghiuță nu s-a lăsat: “Cât? O oră?” La care, frecând din nou masa, pentru a treia oară, șuierând psihopupic printre dinți, i-a spus să nu îi pună vorbe în gură, pe care el nu le-a rostit niciodată!! Hait! Deoarece conversația ascundea pericole neprevăzute, am tăcut mâlc și am așteptat cuminți măreața mâncare. Care a fost bună, din fericire. Am plecat pentru totdeauna și pe acolo nu am mai călcat. Veci! Oare să-i dau un review ?!

Lili, tulburată de evenimente, scrie exact în mijlocul Aleii Diagon, prilej să-și mai revină din urcușul sisific.

Ale (gâfâind roșu ca racul): - Uite la mama, zici că-i Arghezi! Să nu cumva să piardă ce i-a șoptit grecul nebun.

Cristi dă doar din gură pe mutește, ca un batracian ce dă să orăcăie, dar nu mai are aer. Ce bine, că oricum nu zicea ceva drăguț. Îmi dau seama dupa adâncitura dintre sprâncene pe care alunecă transpirația râuri, valuri.

Obosiți după înfruntarea psihică și golgota urcată, ne prăbușim în somnul de amiază, în lentoarea caldă a camerei, în murmurul soporific al cicadelor din livada de măslini. Pe seară colindăm prin castelul venețian, admirăm ruinele printre care licărește smaraldul îndepărtat al mării, ne imaginăm tot ce putem să ne imaginăm, fiecare cum îl duce capul, și revenim ușurați în Parga cea prezentă și năpădită de flori. Încă un obiectiv turistic a fost bifat de pe listă. Sper că nu mai sunt multe, ca să putem sa ne reluăm activitatea preferată. Împletirea și despletirea nimicului în stare pură.

Cri (entuziasmat ca un copil): - Uite, Li, ce tufe! Ce faine, nu au țepi!

Ale (care numără în gând câte zile mai sunt): - Îs tufe, tată!

Cri (netulburat): - Dar frumoase!

Pe aleile pictate cu flori adevărate, Cristi își cumpără ochelari de scufundări și tub de snorkeling. E visul lui de când era copil de Lonea. Îi strălucesc ochii ca la bufnițele parghiene.

Cri (vizualizând un șir nesfârșit de vacanțe grecești): - La anul trebuie să îmi cumpăr labe și binoclu și ...ce îmi mai trebuie?

Ale (plicitisit): - Un iaht!

Mâncăm pizza gyros la taverna Flisvos. Cuvintele astea grecești par a fi amestecate alandala și aruncate relaxat de colo-colo. Să nu mai vorbim de alfabet, uneori îmi vine să-mi întorc capul în toate direcțiile, ca o suricată beată de soare, încercând să asamblez liniile în litere. Degeaba. Golful e la picioarele noastre, licărind înconjurat de greieri, mai zboară câte un liliac amețit de lumină. Pizza e delicioasă, coaptă pe vatră, cu sos tzatziki, roșii coapte.

Ale: -Tată, cred ca mâine după snorkeling, dormi pe plajă cu tubul în gură. Sper să nu trebuiască să te recuperez din mare. Mamă, tu nu comanzi?

Li (grațioasă): - Eu doar gust, că e seară!

Cri (care știe el ce știe): - M-am liniștit. Am crezut că numai eu mănânc!

Ale:- M-am lămurit eu cum e cu gustatul ăsta! Mi-a luat ceva timp să mă prind! Mama doar

gustă, dar tu rămâi fără jumate de porție! De ce, doamne, nu-ți comanzi și tu fără atâtea farfastâcuri?!

Scriu, scriu, scriu...

Ale: - Acum nu mai fi așa martiră! Nu trebuie să te dedici chiar așa cauzei! Poți să-ți mănânci pizza.

Nefericita de mine, complet lipsită de rațiune, am făcut pariu cu fiul meu și l-am pierdut. Mereu mă cred mai deșteaptă, uitând ce silly sunt. Logic, dacă stau să mă gândesc. Alex exultă și se gândește ce pedeapsă să îmi dea. Mergem spre hotel și enumeră pe degete ce aș putea primi: snorkeling, masaj cu pești, Crazy UFO! Plus altele, pe care nu le-a găsit încă, dar să nu mă tem, imaginație are destulă.

Cristi (plin de milă partenerială): -Li, eu zic că cea mai bună alegere pentru tine e un pic de snorkeling și scapi ieftin! Decât Crazy UFO!!!

Pe la miezul nopții, în timp ce trecem prin fața lui Ionion Beach, hotelul lui Apostolis, Cristi are idei mărețe de răzbunare.

Cri:- Hai să-l deranjam pe Gyros! Îi facem Bum –Bum în ușă! Să vedem cât e de relaxat.

Li (în șoaptă, să nu trezească întunericul): - Nu începeți iar cu încurcatul numelor! Îl cheamă Apostolis!

Ale (nemilos):- Îi zicem: “Sorry! Sorry!”. Și îi cerem o umbrelă de plajă pentru mâine! Și așa am zis la amiază că ne întoarcem să-i plătim!

Râdem în liniștea atât de limpede a nopții calde de vară. Și îl iertăm în sfârșit pe Apostolis.