Kalimera, Parga!

Pe balcon, la Maison Hotel, Chalkidonna, în drum spre Parga cea splendissimă. Îmi sorb cafeaua si frunzăresc superinteresantul facebuk, filă după filă. Cristi se uită în parcare, la frumoasa lui mașină ciuruită de grindina din Petroșani. Toată numai adâncituri cât pumnul. La graniță au ieșit toți vameșii să se minuneze. Acum e plină de personalitate. Pe meleagurile grecești nu mai e alta ca ea!

Lili (încântată de confirmarea internautică, globală vizavi de fiul propriu, care e un geamăn absolut perfect din punctul ei de vedere!): - Uite, Cri, zece lucruri pentru care gemenii sunt printre cele mai reușite zodii! Sunt foarte comunicativi, extraordinar de creativi, rapizi…

Cristi: -Rapizi?! Ce?!! Poate la scară planetară, că geamănul nostru…e mai degrabă ardelean.

Cristi (se uită cu luneta dupa migranți, cercetând câmpul întins, fir cu fir):- Oare unde sunt?! Că nu văd nici unul!!

Lili (având problemele ei, complet neinteresată de popoarele migratoare): -Dar nu mă duc să fac jacuzzi-ul ăla odata??!! Să scap de el!

Cristi: -Păi să-l faci, că nu degeaba am plătit o groază de bani aici! Lasă lenea!

Stau în cada uriașă, abia respirând de spuma vălurită, ce mă înfășoară aerat și pufos, înălțându-se până la tavan și știu că mi-e bine, atât de bine, încât îmi declar ritos ca aceasta e Calea! A mea, bineînțeles. În semiîntunericul băii, tavanul luminează pal și plăcut, o lumină caldă,cu nuanțe de portocaliu și rosu. Îl urmăresc cu privirea, așa cum stau cufundată în alb și apă și ajung la geam, complet deschis spre albastrul vălurit al cerului, scăldat și el în apele serii, cu propriile-i spume călătoare. Respir adânc, încerc să agăț momentul de sufletul meu. Să-l știu pentru totdeauna.

În miez de noapte, tremurând de frig, Cristi se trezește să meargă la baie. În baie, cald, cald ca în sânul lui Avram. În cameră e cam răcoare, cum îmi place mie, aerul condiționat funcționează la turație maximă, să nu mă sufoc, doamne ferește, de prea multă căldură grecească. De prea multe emoții. Cumva, cumva se face dimineață.

Cristi (vinețiu și cu nasul înfundat): -Azi noapte, când m-am întors în cameră, am fost izbit în plină figură de aerul polar! Era să țip de groază. Am vrut să mă întorc în baie și să dorm pe dușumea, era așa bine și cald acolo!

Lili: - Sfinte! De ce nu ai oprit aerul, că am tremurat groaznic toată noaptea! Nu te înțeleg deloc!

Cristi (martir):- Nu am vrut să te trezesc cu piuitul telecomenzii.

Parga, în sfârșit, mânca-o-ar mama! Doi ani am visat la revedere! Era să mor de dor și disperare. Ne instalăm pe balcon și leșinăm instant în fața peisajului. Marea e o explozie albastră care ne inundă inima, ne-o fură, ne-o aruncă-n înaltul cerului. Suntem fericiți de aproape ne ieșim din piele. Mai e puțin și ne transformăm în fluturași, păsărele și alte zburătoare. Alături, un cuplu de peste 65. Stau în plin soare, fiecare pe tableta lui. Razele fierbinți ale soarelui nu par să îi deranjeze, dimpotrivă, par să se încarce văzând cu ochii de energie solară. Hello, hello. „Sunt greci”, îmi șoptește Cristi conspirativ, au venit cu o mașina grecească.

„Uite!”, îmi zic eu, „la vârsta asta nu prea mai vorbești mult în cuplu, ce bine că s-au inventat tabletele!”. Cristi se foiește, se codește, și în cele din urma se apucă și-și montează trepiedul, luneta. Mă uit pe furiș la greci, ce or fi zicând?! „Uite și la ciudatul ăsta!” Da’ de unde! Nu trec cinci minute și grecul scoate și el un binoclu!

Așa că acum ne binoclăm cu toții la ponton. O mireasă, blondă, frumoasă, cu cosița împletită face poze artistice cu albastrul de jur împrejurul ei. Dar ce-i cu mirele ei?! Așa ceva, ăsta e morocănos din prima zi!!! Cum o fi peste douăzeci de ani, mi-e frică să mă gândesc. Deși e frumușel, comentez eu, cu un ochi lipit de lunetă. Degeaba însă, dacă e așa posomorât! „Fetele astea nu știu să se mărite”, îi comunic lui Cristi plină de înțelepciune maritală. Apoi mă prind. Săracul! Sunt peste 36 de grade și el are pantofi ascuțiți, lucioși. Cămașă, vestă. Cuplul de alături comentează ceva în greaca lor. Ce interesant sună limba asta. Are așa, un timbru familiar.

Măi, dar peisajul ăsta are de toate! Inclusiv o mireasă!

Cristi (cu un aer de disperare năucă):- Văleleu! Starea asta de bine nu-i prea bună!! Cum mai plec eu de aici?!

E seară. Noi tot pe balcon. S-ar putea să rămânem aici pentru tot restul vacanței. Cei doi greci de alături mă lasă cu gura căscată. Rafinamentul lor întrece orice închipuire. Am fost depășită și copleșită! Nooooo! Mă simt atât de provincială aici, pe malul mării Ionice! Mă simt din Petroșani! Au pus o lumânare să ardă blând în pahar în mijlocul măsuței. Sorb niște băuturi din pahare frumoase, cu picior, elegante.

Li (invidioasă că ea nu s-a gândit la asta, deși e pentru ultima oară când face o asemenea greșeală): - Ce naiba?! Pahare de cristal??!!

Cri: - Dar tu ce-ai adus?

Li (sec): - Căni de plastic, Cristinelule, ce s-aduc?! Portocalii.

Dă-i și râzi! Cristi se prăbușește pe scaun, gata să-și dărâme prețioasa lunetă. Și râde….

Ascult, în liniștea serii, cuvintele celor de alături, care, îmbibați bine de soarele zilei și de licorile din paharele luxoase, vorbesc și vorbesc. Îmi place cum sună greaca asta, atât de plăcută urechilor mele. Dar chiar, de ce îmi place așa de mult?! Brusc, cu ultimul neuron rămas în funcțiune pe perioada vacanței, realizez ceva uimitor. Asta nu e greacă!!!!! E multiubita mea engleză!!!! Jesus!! În ce hal sunt! Toți neuronii mei sunt pe avarie! Ăștia sunt englezi, măi, Cristi, măi! Numai tu ești de vină! Că mi-ai spus că sunt greci! M-ai condiționat din start. Dornici de soare, rafinați și băutori: definiția englezilor! Or fi închiriat o mașină grecească de la aeroport! Ce înseamnă să crezi tot ce vezi!

Cri: -Li, vezi ce beznă e încolo? În larg? Dacă te duci și te tot duci, ajungi în Africa!

Ce-i? De ce râzi?

Li: -Asta e o realitate geografică, nu?!

Cri (mirat): Normal! Ce-ar putea fi?!

Li (în lumea ei albastră): -Ei, mie mi s-a părut o metaforă!

Cri: - Numai metafore vezi peste tot!

Li (mulțumită până peste poate): -Trimite-i lui Alex poza aia frumoasă cu mine! Să se bucure și el ce mamă are! Să le arate prin birou colegilor!

Cri:- Bine că pe mine m-ai trimis în poza aia cu burtă! Las’ că te pozez eu mâine!

Simt, așa topită cum zac în pacea mea interioara, fără activitate neuronală, că îmi aterizează ceva pe cap. Primul impuls e să arunc cu tableta peste gard (nume generic pentru balustrada balconului). Cu un efort uriaș de voință financiară, mă controlez, pun încet tableta pe masă și apoi țip!!!

Cri: -Li, tu îmi scoți peri albi! Era sa fac infarct. Ce mai e acum?!

Li: - O gânganie!!!!!!

Cri: - Unde?

Li: - În capul meu!

Cri: - Da, da, sigur în cap! Chiar mai multe!

Frumusețea nemăsurată, fantabuloasă a Pargăi continuă sa plutească dulce în spatele pleoapelor închise, în toate buclele mele neuronale amețite de extaz și turcoaz.