În pași de globetrotter

Pășesc săltat, cu rucsacul în spinare spre măreața vacanță de două zile din Eastbourne. Mă simt ca o fetișcană ce râde mușcând dintr-o zi plină de soare și de albastru. Cu poftă. Nici nu mă mir, soarele a devenit așa priveliște rară, încât ușoara lui prezență, fie și îndepărtată, mă umple de bucurie.

- Ale, mă simt ca un globetrotter. În sfârșit am ajuns ce mi-am dorit o viață. Sunt gata să urc munții, să traversez râurile înot, n-are importanță că nu știu să înot, sunt gata să țopăi ca un cintezoi, trilulind a bucurie și extaz.

Cri (zâmbind ascuns): - Îți lipsește o țigară cu marihuana în colțul gurii, Liliuca mea, așa ar fi clar pentru toată lumea de unde prezinți simptomele astea ciudățele.

Li (săltăreață și veselă): - Da’ de unde, nu-mi trăbă’, mie îmi curge substanța interzisă direct prin vene. Așa m-am născut.

Vă rog, să fie clar, în afara de experiența din Amsterdam, cu biscuiții "high" și râsul până la leșin, nu am încercat niciodată nimic dubios!

Ale (filosofic, privindu-mă ca pe o insectă sub microscop): - Hm, mamă, eu cred că până acum nu ai fost așa pe deplin hipster cum ești în clipa asta. Dacă stau să mă gândesc bine, acum vreo 15-20 de ani erai altfel orientată, voiai ca toată lumea să respecte legea orice-ar fi! Încă port sechelele acelor vremuri de restriște. Acum, ești total zăbăucă, îi dai întruna cu „trăiește clipa!”, “dacă nu vrei să faci ceva, nu face!”, “nu trebuie să respectăm”, „hai să ocolim restricțiile de orice fel”, hm, cum ai ajuns de la una la alta?! Ești o specie destul de interesantă.

Lili (fericită de-i zbârnâie celulele responsabile cu albăstrirea și rozalirea realității): - Eu și acum sunt foarte conștiincioasă. Mi-au spus la grădiniță să fac cursuri, le-am făcut, ba chiar și în plus, că-s ciuri buri. Și ca să știi, mereu am fost zăbăucă, dar m-am controlat din răsputeri, că doar aveam copil de crescut. Acum sunt liberă să fiu.

Cri (îngrijorat să nu fi uitat ceva): - Oare trebuia să ne luăm costumele de baie?!

Lili (uitându-se la el oripilată): - Doamne feri, poate din alea de neopren! Nu vezi ce frig este?! 20 de grade. Sper să ne ajungă doar geaca de ploaie!

Cri (care nu mai înțelege care-i rostul): - Păi și ce facem toată ziulica acolo dacă nu plajă?!

Li (visătoare): - Plajă în stil englezesc. Stăm pe păturică, pe mulțimea de pietricele, îmbrăcați bine și admirăm marea. Eu pot să fac asta ore în șir.

Îl văd pe Cristinelu’ cum privește în gol, încercând să-și dea seama ce papură vodă o să facă el, încotoșmănat, pe o plajă de-aiurea.

Continui să merg în pas săltat, trilulilu, cu avânt pioneresc, dar bineînțeles că nu urmează să țopăi pe crestele munților și nici pe valurile oceanelor, sunt conștientă, o să iau doar nițel metroul și apoi niște tren, cam asta-i toata aventura ce mă așteaptă. Altceva e însă important aici. Că mă simt globetrotter. Și prin urmare, sunt. Mă simt globetrotter din vârful adidașilor până în vârful rucsacului. Dacă rămânem cumva fără bani prin sudul Angliei, îmi trece un gând fericit prin căpăcel, o să lucrez câteva zile la o fermă. Și apoi o să călătoresc mai departe străbătând lumea-n lung și-n lat.

Ale (răsuflând ușurat): - Măcar bine că nu mai vrei să mă faci pe mine globetrotter! Ani la rândul visul tău cel mai mare legat de fiul tău era să-l faci globetrotter, asta ți se pare normal?!

Li (victorioasă): - Vezi că eram zăbăucă și pe atunci?!

Cristi începe să tușească înfundat pe sub mască și declară că-l ustură gâtul, asta după ce m-a întrebat dacă am luat testele covid de acasă. Hait! Taman pe alea nu le-am luat. Și nu am luat nici propolisul nostru românesc, leacul minune ori de câte ori te doare gâtlejul. No, lasă, suntem vaccinați, n-are ce să ni se-ntâmple. Cred că astea sunt obstacole de-a dreptul adevărate și absolut insurmontabile furnizate de subconștientul lui Cri, care născocește acum tot felul de grozăvenii de spaima mării englezești pe care va trebui să o suporte două zile nici mai mult, nici mai puțin. Oricum ai lua-o, oricum ai învârti-o, plaja englezească nu e o plajă grecească și vara nu-i ca iarna. Sau, ca să ne adaptăm, vara e ca iarna, că-i tot aia pe aici.

Li (mulțumită ca un păun): - Bine că am ajuns la timp la tren, că altfel nu mai prindeam loc, la ce aglomerație e.

Cri (filosof): - Poi da, la ce caniculă e, toată lumea vrea la mare!

Am aruncat repede rucsacii minimaliști în cameră și ne-am repezit să vedem marea. Avem noroc și de ceva soare și de culori frumoase sus și jos. După nici doi pași, ne oprim la o terasă, fără cafea nu mai putem să mișcăm. O muscă verde aterizează pe mâna lui Cristinel. O pozează încântat.

Li (scuturându-se): - Poftim, eu fac poze cu buburuze drăguțe, fie ele și de lemn, el face cu muște. Fă-i vânt, că nici nu pot să mă uit la ea!

Musca pică leșinată.

Li (vivace și cu replică rapidă): - Sărăcuța, după ce a făcut contact cu Cristinelu’, a decedat.

Cri (și mai iute): - Nu toată lumea rezistă ca tine, Liliuca.

Lili (învinsă iar la puncte, schimbă subiectul, care nu era un subiect): - Ale, încotro o luăm? Alege tu, că stai numai o zi. În susul falezei sau în josul ei?!

Ale (stupefiat): - Astea-s toate opțiunile?!