Întâmplări de primăvară

De-a lungul zilelor nesfârșite în care Polonezul a lucrat în casa noastră, săptămână după săptămână și lună după lună, zile în care am sperat ca el să nu devină o prezență anuală, tot felul de întâmplări au venit să ne pigmenteze viața. Nu ne-am plictisit deloc.

Mersul noaptea prin casă a devenit destul de înfricoșător. Nu de alta, dar te poți trezi oricând că pășești pe neașteptate pe ceva scârbos și ultragelatinos. Să calci cu talpa goală pe un slug nu e ceva de dorit! Melc, melc, codobelc, nu am văzut creaturi mai dezgustătoare. Melcii fără cochilie sunt niște viermi supradimensionați, săracii, urâți ca ciuma. Pe primul l-am întâlnit eu, când voiam să beau apă, noroc că aprinsesem lumina, altfel aș fi urlat la sigur dacă l-aș fi atins și cu o urmă de epidermă. Curajoasă de-atâta oripilare, l-am cules cu un șervețel și l-am aruncat la gunoi. Când a dat Alex de unul, cățărat pe plinta de la bucătărie, a făcut stânga împrejur și s-a cărat la el în cameră, închizând bine ușa în fața intrușilor. Fiecare cu terenul lui de vânătoare. Cristi însă a luat măsuri drastice. Nu, nu a pus sare pe bietul melc, cum am auzit că se face. Doamne feri! O fi el urât ca moartea, dar cum să-l chinui până la dezintegrare?! Am cumpărat ditamai sticla de soluție și Cristinelu’ mult iubit, apărătorul casei și salvatorul nostru de toate zilele a uns toate laturile casei en gros și en detail și apoi melcii au hotărât să ne lase în pace. În lupta contra naturii, am biruit încă o dată. S-a dovedit că suntem mai deștepți ca melcii.

În pline lucrări de amenajare, Arthur, polonezul a decis să plece în concediu, că doar orice om al muncii are dreptul la niște zile libere, nu?! Mai ales că el avea un loc de muncă stabil la noi în casă. Mereu se prăbușea ceva sau necesita reparații urgente și specializate. A plecat cu Suzy în Țara Galilor, drăguțu’ de el. Lăsându-ne cu un wc funcțional cu găleată. Am fost mulțumiți și așa pentru că ar fi putut să ne lase doar cu găleata, cum s-a mai întâmplat, de altfel. Cu el în casă am devenit maeștri în jocul mulțumirii. Pollyanna ar fi fost foarte mândră de noi.

În fine, de atâta fericire că aveam și noi câteva zile de vacanță fără el, m-am apucat să fac un Petre Roman. Prăjitura, toată lumea a auzit de ea. Și cum ardeam eu entuziasmată la zahăr, să pun caramel fierbinte pe fiecare foaie, nu am observat că am făcut un pic de fum. Orice gospodină cu bun simț știe despre ce vorbesc. Un sunet brusc, țiuitor aproape m-a făcut să scap oala fierbinte din mână. Fiind însă în exercițiul funcțiunii de mare chef internațional, mi-am văzut mai departe de treabă. Cu mult calm de altfel. Dar cei doi bărbați ai casei au început să caute disperați sursa sirenei care zgâlțâia cartierul. Puteți să vă imaginați scena, femeia imperturbabilă la aragaz, învârtind în caramel și producând fum, cei doi alergând ca disperații de colo-colo, căutând sursa țiuitului infernal. „Unde naibilui e alarma aia nenorocită?! În ce cotlon?!” Că de, casă nouă, de unde să știi că există așa ceva?! După ce a fost găsită și anihilată, am stat nițel în șoaptă, să vedem dacă sună poliția sau ceva, apoi Alex a comandat alte alarme, mai perfomante, cică. Care să piuie asurzitor de la primul fior de fum, nu după ce tai fumul cu cuțitul.

Nu știu ce să zic despre asta, că eu când gătesc mai fac și fum, ca tot omu’. Ba a mai luat si alarmă de gaz și chiar de bioxid de carbon. Ferească sfântu’! Acum mă uit la cei trei ochi roșii de pe perete și mi-e frică și să mai respir.

Când în sfârșit s-a întors Polonezul din vacanța binemeritată, noi deja stăteam cu ligheanul în pod și prosoape de jur împrejur, ce să facem, de câte ori ploua, curgea apa și în mansardă. Și plouă la englezi, nu se joacă. Arthur ne-a rezolvat imediat. Contra unui preț corect din punctul lui de vedere. Ținând cont că s-a urcat pe acoperiș, l-am aprobat cu toții entuziasmați. Bun un polonez la casa omului.

Într-o săptămână a făcut ceva progrese și la baie. Nu mai duceam apa cu găleata de la bucătărie, o luam din baie... un pas mic, e adevărat, dar uriaș pentru noi.

Alex: - Știți ce am observat?! Că nu mai scârțâie așa de tare podeaua din fața băii. Cred că o fi pus Polonezul ceva silicon.

Cristi: - Da de unde, s-o umflat de la apă! Câtă apă o vărsat pe acolo prin baie!

La o discuție amicală în timpul prânzului, Cristi l-a întrebat pe specialistul numărul 1 al regatului ce părere are despre colțul peretelui din bucătărie, cum trebuie reparat? Arăta mucegăit, cam ruginit, dacă un perete poate fi ruginit și, mai ales, arăta umed. Arthur a sărit sprințar să cerceteze care e situațiunea, lăsând baltă cârnații prăjiți și cartofiorii natur presărați artistic cu pătrunjel. Omu’ nu mănâncă decât anumite chestii, așa că și noi băgăm la cartofi cu ghiotura, să facem față vremurilor vrăjmașe. Bucată cu bucată a dat la o parte tencuiala sfărâmicioasă până când, ce să vezi, surpriză! Un sfert de perete a căzut dând la iveală un mucegai negru infiltrat până nu se știe unde. Taman atunci a trecut Alex prin bucătărie. L-am văzut cum i se bulbucă ochii a groază primară, încercând să vizualizeze miile de lire care îi dispăreau brusc din buzunare și apoi l-am auzit spunând cea mai dură propoziție din ultimii câțiva ani, de când a devenit oareșicum englez și e foarte civilizat și politicos. “Ați putea să vă opriți din decopertat, până arată cât de cât decent.”

Era să leșin de teamă că l-a supărat pe Polonez și ne lasă baltă cu baia cu găletușă la wc și cu peretele sfărâmat și pictat în negru de mlaștină. Că omu’ e destul de sensibil. S-a dus oricum ca din pușcă să lucreze mai departe la baie. Ceea ce nu era rău, dacă stăteam să mă gândesc mai bine. Noroc că Arthur nu e chiar englez sadea, așa că a trecut peste cu relativă ușurință. Foarte curând ne-a spus și cu cât ne repară peretele.

În cele din urmă, după peste două luni, baia a fost gata. Trebuie să recunosc că e superbă în toate cele. Perfectă, din punctul meu de vedere. Uriașă și luminoasă, gri deschis, cu ape sidefate, cu inserții negre pe ici, pe colo, ce mai calea valea, e o capodoperă a băilor, e cireașa de pe tort a casei. Deși e o casă cu multe cireșe.

Peretele a fost și el dărâmat din temelii și reconstruit boboc, alb și parfumat, fără picătură de dark prin el, burlanele reparate și alea de Polonez, că toate curgeau în pâraie de munte pe lângă încheieturi și de-acolo toate necazurile.

Apoi, cu inima sfâșiată și conturile golite până la os, ne-am despărțit de Polonez. Nici nu știam dacă vom putea să trăim fără prezența lui sprințară și vorbăreață, fără energia lui tumultoasă și un pic nebună. Aproape că ne era groază să credem că a plecat cu adevărat.

Ce liniște s-a lăsat peste casa noastră! Ce frumos, ce bine! O pășnicie de zile mari, cu ciripit de păsărele și floricele.

Ne bucurăm la maximum, cu bucuria vacanței. O vacanță nu foarte lungă.

Arthur se întoarce în iulie.